Circulă pe internet tot felul de articole despre cum să supraviețuiesti în caz de infarct miocardic acut. Ele sunt scrise de oameni care n-au nicio treabă cu medicina și prezintă principii fără fundament care, odată aplicate, pot conduce la un deznodământ nefast. Ținutul respirației, aplicarea de amestecuri de plante pe piept, statul culcat cu picioarele în sus, aplicatul de pumni în piept sunt numai câteva din grozăviile zugrăvite în scris de acești adepți ai pseudoștiinței.
O vom lua încet, pas cu pas.
Infarctul miocardic acut se manifestă cu durere sau alte simptome nespecifice și este extrem de importantă recunoașterea lui rapidă.
Durere la perete înseamnă stern, umăr, braț, antebraț, mână, gât, mandibulă, abdomen superior, spate. Nu e obligatoriu să fie pe partea stângă. Această durere resimțită la suprafața corpului se cheamă angor sau angină. 200 de oameni pot descrie simptome distincte și toate pot fi angină.
Inima nu doare. Durerea e resimțită în alte zone ale corpului.
Durerea toracică anterioară cu caracter de apăsare, gheară, înțepătură, cu intensitate mare și durată de peste câteva minute trebuie să tragă un semnal de alarmă.
Infarctul nu dă neapărat durere. La diabetici poate fi nedureros. Atenție la alte simptome, de tip amețeli puternice, greață, anxietate marcată, transpirații abundente, dureri osteoarticulare, probleme în respirație, probleme digestive.
Tinerii nu sunt scutiți de infarct. În caz de simptome amintite, ele nu trebuie ignorate pe motiv de „sunt tânăr, nu am nimic”.
Femeia în perioadă fertilă nu e scutită de infarct. „Știu eu că femeile nu prea fac infarct” nu e o afirmație protectoare. Fac. Oricând.
În cazul apariției simptomelor tipice sau nespecifice, se apelează imediat la 112. Stați în semișezut, cu aer proaspăt din abundență (dacă există cumva sursă de oxigen, folosiți-o). Nu aplicați procedee citite pe site-uri pline de articole scrise de persoane fără studii de specialitate.
Persoane din apropiere, dacă e cazul, vor interveni prompt în caz de stop cardiorespirator, cu manevre tipice. Un infarct poate conduce la tahicardie ventriculară sau fibrilație ventriculară, aici pretându-se defibrilarea (dacă există aparat în spațiile publice). În caz de asistolie, se face masaj cardiac extern energic, fără oprire. Întrucât tulburările de ritm pot fi lipsite de puls, e indicat a se da șoc electric în spațiile publice indiferent de substrat, chiar dacă victima este de fapt în asistolie, pentru că fără monitor EKG este extrem de dificil de făcut deosebirea. Aparatele plasate în anumite spații publice sunt oricum automate și vor descărca șocul doar dacă vor sesiza o aritmie, dar le vezi folosi oricum (pentru asta sunt puse).
Salutară va fi mereu recunoașterea imediată a simptomelor clasice (durere, anxietate, puls rapid, probleme la respirație).
Un infarct în teritoriul inferior se poate manifesta cu dureri abdominale, greață, arsuri în capul pieptului și se poate face confuzia cu o gastrită sau altă afecțiune digestivă. Un consult la medic e deosebit de important.
Nu luați medicamente de capul dumneavoastră. În cadre speciale, puteți primi betablocante, statine, antiagregante plachetare, nitroglicerină, până să vină ambulanța, însă nu recurgeți la medicamente sau amestecuri naturiste promovate prin diverse surse dubioase.
Prezentarea la medic, anunțarea justă a serviciului 112, acceptarea unei vizite la spital sunt cruciale. Ignoranța și culcatul pe o ureche pot ucide.
Nu rămâneți nepăsători dacă vedeți pe cineva care prezintă simptome de infarct miocardic acut. Stați aproape, anunțați imediat 112, interveniți la nevoie cu manevre corecte. Cazurile sunt mult mai frecvente în sezonul rece, când este frig, vânt puternic, îngheț.
În caz de pierdere a stării de conștiență a unui om de lângă dumneavoastră, verificați rapid pulsul la carotidă și respirația, în lipsa lor puneți victima pe spate, ridicați capul pentru a elibera căile respiratorii, controlați căile respiratorii, începeți masajul cardiac fără să vă suiți cu picioarele pe victimă, ci stând în dreapta. Puneți podul palmelor unul peste altul, aplicați palmele pe stern, la 2/3 de partea superioară a sternului (acea scobitură numită și furculița sternală) și 1/3 de partea inferioră (o creastă numită apendice xifoid). Aplicați o apăsare viguroasă, care să coboare sternul cu aproximativ 5 centimetri. Nu vă opriți dacă auziți zgomote ce par de ruptură osoasă – coastele se pot desprinde, dar nu se rup. Ritmul trebuie să fie rapid, la 100 contracții pe minut. Nicidecum 20, 30 pe minut sau 60, adică una la secundă. Nu vă opriți până vine ambulanța. Respirațiile se pot face sau nu, cele mai importante sunt contracțiile energice, susținute. Dacă victima își revine, nu o lăsați să plece și nu o abandonați! Are nevoie obligatorie de suport medical și va fi preluată oricum de ambulanță.
Ca să supraviețuiești unui infarct miocardic, cel mai bine e să nu-l faci. De aceea vă recomand să citiți articolul Tu știi cum să ai grijă de inima ta?
Dacă totuși se întâmplă, aveți grijă să-l recunoașteți repede, să anunțați serviciul 112, să nu recurgeți la manevre fără fundament, să știți să resuscitați o persoană la nevoie, să vă lăsați pe mâna specialiștilor, adică a medicilor de urgență, cardiologi, la nevoie chiar chirurgi.
Un material de dr. Vasi Rădulescu, fondator #leapșadesănătate
Educație medicală gratuită
Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de dr. Vasi Rădulescu. Totul este gratuit.
Proiectul #leapșadesănătate realizează o veritabilă educație medicală și funcționează fără reclame sau alte finanțări. Dacă apreciezi munca noastră dificilă de a oferi mereu informații de calitate, ne poți susține cumpărând cărțile scrise de Dr. Vasi Rădulescu, fondatorul proiectului. Mulțumim mult.
vezi ofertele ⇨