sanatatea creierului
imagine Dreamstime

O alimentație sănătoasă ar trebui să însemne cât mai multe legume și fructe, pește, puțină carne albă, cât mai puțină carne roșie, prudență la excesul de grăsimi animale, evitarea pe cât posibil a zahărului, migrarea către alimente cât mai puțin procesate. Pare simplu, dar în realitate foarte puțini oameni respectă aceste recomandări, fără ca măcar să îmbrățișeze alt termen deosebit de important: moderația. În tot și-n toate.

Ne aplecăm asupra unui studiu interesant despre sănătatea creierului și punem accentul în acest material pe verdețuri, care ar trebui să se găsească zilnic în orice dietă, chiar în fundamentul ei. Verdețurile înseamnă foarte puține calorii (23 kcal la 100 de grame), majoritatea mineralelor și vitaminelor, grăsimi sănătoase, fibre din abundență, puține zaharuri, zero colesterol.

Apasă like pentru sfaturi gratuite

Rezultatele studiului (s-au analizat 960 de oameni pe o durată medie de 4.7 ani, cu o vârstă medie de 81 de ani) au fost publicate în Neurology, cu sinteză și comentarii pertinente pe Medscape. Concluziile au fost că o dietă cu o porție de verdețuri pe zi conduce la încetinirea deteriorării funcției cognitive, la menținerea tonusului mintal și la o stare generală congruentă cu o vârstă cu 11 ani mai mică raportată la subiecții care nu au consumat alimente echivalente.

Conceptul ești ceea ce mănânci pare că se potrivește de minune în sănătatea creierului. Verdețurile, bogate în α-tocoferol, vitamina K,  luteină, folați, kaempferol și alți compuși naturali par a duce la un proces de îmbătrânire încetinit.

Datele actuale nu pot fi utilizate pentru a păcăli o dietă, crezând că atunci când consumăm multe verdețuri vom putea crește și alimentele nocive. Moderația ar trebui păstrată, doza fiind regină în orice, respectând recomandările aparent simple de la începutul materialului. Introducerea exercițiului fizic contribuie la suplimentarea efectelor pozitive. Evitarea fumatului și consumul cât mai mic de alcool (20 grame pe zi la cei care beau deja, spre exemplu vin roșu, au efecte cardio- și neuroprotectoare¹) sunt cruciale în menținerea sănătății.

Exemple de verdețuri²: salată verde, varză, varză kale, spanac, broccoli, rucola, țelină, frunze de caper, andivă, pătrunjel.

Toți compușii amintiți, găsiți în verdețuri, sunt cunoscuți pentru acțiunile protectoare de la nivelul creierului. Nu credem neapărat în efecte țintite pe organ – ei vor avea repercusiuni pozitive asupra întregului organism, de aceea recomandăm includerea lor, cu moderație, în dieta zilnică.

Educație medicală gratuită

Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de dr. Vasi Rădulescu. Totul este gratuit.

Mulțumesc pentru interes!

Something went wrong.

Dacă apreciezi munca noastră și vrei să ne ajuți să facem în continuare educație pentru sănătate, îți recomandăm:
Proiectul #leapșadesănătate realizează o veritabilă educație medicală și funcționează fără reclame sau alte finanțări. Dacă apreciezi munca noastră dificilă de a oferi mereu informații de calitate, ne poți susține cumpărând cărțile scrise de Dr. Vasi Rădulescu, fondatorul proiectului. Mulțumim mult.

vezi ofertele ⇨