
Omenirea este pe cale de a se confrunta cu o problemă uriașă de sănătate și s-ar putea să nu fim în stare să facem absolut nimic. Din cauze multiple, bacteriile devin rezistente la majoritatea antibioticelor. Există deja astfel de bacterii. Poate fi o chestiune de timp până când ele vor deveni ubicuitare, răspândite în spitale, locuințe, spații publice.
Cauza principală a acestei plurirezistențe o reprezintă uzul nejustificat al antibioticelor în rândul populației.
În natură, orice vietate se adaptează. Bacteria e o vietate măruntă și dacă ea este în luptă cu niște inamici, încearcă să se protejeze. Își întărește pereții, își schimbă constituenții, își adaugă scuturi noi. Așa apar bacterii care trăiesc bine-mersi în concentrații de mii de ori mai mari ale antibioticelor care în trecut le omorau la concentrații banale. Vor prolifera bacteriile superrezistente tocmai din cauza uzului nejustificat al antibioticelor.
România este țara în care în doar câteva decenii multe bacterii nu vor putea fi omorâte cu niciun antibiotic.
Există mulți medici dentiști care la cea mai mică intervenție pe gingie prescriu pacientului antibiotic. Există mulți medici ORL-iști care la orice sângerare din nas prescriu antibiotic. Există mulți medici de familie care dau cu lejeritate antibiotic, să fie acolo. Există mulți pediatri care prescriu copiilor antibiotic la orice roșu în gât sau febră.
De cealaltă parte, oamenii sar repede la antibiotic în durerile de dinți, febre din viroze, otite, tuse. Își procură de la farmacie un antibiotic, pe cunoștințe sau presiuni asupra farmaciștilor.
Vina este bineînțeles împărțită. Mulți oameni nu au o educație medicală minimală și recurg la mijloace necorespunzătoare sau disproporționate pentru a trata anumite afecțiuni. Mulți medici fac exces de zel. Mulți farmaciști dau încă fără rețetă antibiotice, ca să facă vânzare. Desigur că nu putem aluneca în generalizare, dar se întâmplă des, din păcate.
Atenția trebuie să fie în toate cele trei componente: pacienți, medici, farmaciști. Riscăm un dezastru în scurt timp.
Îndemnăm toate categoriile amintite la prudență maximă și recomandare de antibiotic doar după un consult riguros din partea medicului care are date certe sau suspiciuni puternice de infecție bacteriană.
Antibioticul nu are nicio valoare în viroză, pentru că acolo e vorba de infecție virală. Febra apare și-n viroză, la fel și tusea. Antitermicele, antiinflamatoarele și antitusivele sunt absolut suficiente. Otitele necesită consult la ORL și medicul știe când e nevoie de antibiotic. Durerile de dinți sunt ameliorate de antiinflamator sau antialgic, dar necesită vizită la medicul stomatolog, pentru a trata cauza.
STOP uzului nejustificat de antibiotice!
Educație medicală gratuită
Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de dr. Vasi Rădulescu. Totul este gratuit.
Proiectul #leapșadesănătate realizează o veritabilă educație medicală și funcționează fără reclame sau alte finanțări. Dacă apreciezi munca noastră dificilă de a oferi mereu informații de calitate, ne poți susține cumpărând cărțile scrise de Dr. Vasi Rădulescu, fondatorul proiectului. Mulțumim mult.
vezi ofertele ⇨