Într-un plămân de fier nu se face curent antivaccinist

Leneșul Goody a tăiat toate prețurile din shop-ul #readersdogood! PROFITĂ!

Trăim vremuri complicate. Informațiile circulă nestingherite pe internet și uneori, îmbrăcate în povești, ele prind rădăcini în mintea oamenilor, chiar dacă nu sunt adevărate. Despre vaccinuri s-a vorbit intens în ultimele decade și se va vorbi în continuare. Există voci care aduc în primplan reacțiile adverse și mereu aprinsa legătură cu autismul, chiar dacă aceasta nu a fost dovedită niciodată.

În evoluția omenirii, medicina a însemnat enorm, mai ales în ultimul secol, când s-au făcut progrese fantastice. Dacă la un moment dat vorbeam de 35 de milioane de decese într-o epidemie de gripă (cea spaniolă), acum astfel de fenomene sunt evitate tocmai prin rezultatele muncii unor oameni profesioniști, care își consumă timpul pentru crearea de noi medicamente, vaccinuri, soluții pentru boli grave.

Orice vaccin conține un virus atenuat (modelul era folosit la începuturi și e normal să fie așa, pentru că nu aveau tehnici să izoleze anumite componente virale) sau o parte dintr-un virus, suficientă cât să păcălească organismul uman, să-l facă să creadă că virusul a pătruns în corp; așa se pot forma mecanisme de apărare eficientă, îndeosebi anticorpi. Aceste componente imune rezistă în corp și sunt formate grație vaccinului. În cazul în care virusul obișnuit ajunge în organism, acesta e pregătit și capabil să aibă un răspuns pe măsură, evitând îmbolnăvirea.

În cazul primelor reacții la componentele vaccinului, schimbările imunologice pot aduce febră, tahicardie, modificări la locul de puncție, sindroame pseudogripale, erupții cutanate etc., dar aceste răspunsuri sunt autolimitate. Studierea atentă a sute de mii de copii nu a găsit nicio relație între vaccinare și autism.

Curentul antivaccinare este nociv și lipsit de fundament. Ca să înțelegem valoarea unui vaccin, vom citi puțin despre destinul dramatic al unui om fabulos. Avocatul Paul Alexander¹ trăiește de 65 de ani într-un plămân de fier. Se află printre puținii care mai folosesc acest mecanism fără de care actul respirator cere eforturi uriașe și poate fi susținut doar pentru câteva minute. Menționăm că virusul poliomielitic poate ataca direct sistemul nervos, producând paralizie. Paralizia mușchilor respiratori și a diafragmului (mușchi ce separă organele toracice de abdomen) face aproape imposibilă respirația, astfel că cea mai mare parte din zi acești oameni stau în cilindri metalici care generează o presiune negativă și forțează aerul să intre și să iasă din plămâni.

Părinții din zilele noastre nu pot percepe tragedia, pentru că n-au trăit în acele vremuri, în care oricine se putea îmbolnăvi, neștiind dacă e vorba de o bacterie sau un virus ce provoacă asemenea efecte distrugătoare. Lumea era pur și simplu disperată să nu se infecteze și să găsească o soluție eficientă de prevenție, respectiv de tratament. Se închideau teatre, piscine, școli. Apăreau centre cu zeci de plămâni artificiali înghesuiți în câțiva metri pătrați. Se lucra intens în cercetarea bolii, în descoperirea agentului etiologic, pentru a-l înțelege și a putea veni cu o soluție.

În 1952 au fost 21.000 de forme paralizante de poliomielită numai în SUA. Aproximativ 3000 de mii de oameni au murit în scurt timp, restul necesitând de regulă astfel de plămâni de fier. Paul Alexander s-a îmbolnăvit la vârsta de șase ani, iar de atunci și-a petrecut majoritatea vieții în cilindrul care-l ajuta să respire. Are 70 de ani acum, iar între timp a reușit să termine Dreptul, să obțină titlul de doctor și mai ales să vadă că alți oameni au fost feriți de mersul pe același drum chinuitor. Asta mulțumită unui domn pe care-l vom cunoaște imediat.

Poliomielita a făcut ravagii în lume. Până să introducă Jonas Salk² vaccinul în 1952 (folosit din 1955), virusul polio afecta sute de mii de oameni anual. La mulți copii, afecțiunea dădea paralizie (se foloseau sisteme metalice de susținere a membrelor, diferite cârje, plămâni externi când afectarea mușchilor respiratori era severă) și mortalitatea sau morbiditatea (adică afectarea de sisteme și organe) erau la cote înalte. În 1988 a fost primul efort global de a eradica poliomielita, scăzând numărul de cazuri totale la aproximativ 350.000. Treptat, majoritatea statelor au eliminat această cruntă afecțiune.

Virusologul american Jonas Salk a schimbat evoluția omenirii. Descendent al unei familii de evrei, Salk a arătat aptitudini deosebite încă de mic, studiind în școli cu renume (face programa de patru ani în trei ani, printre altele) și dorind să urmeze o carieră în avocatură. După îndelungi discuții cu mama sa, își schimbă planul și se pregătește pentru medicină, pe care o studiază în New York. Termină printre primii și-și dă seama că nu vrea să trateze un număr limitat de oameni, în clinică, ci poate să influențeze întreaga omenire, printr-o asiduă muncă de cercetare. Se dedică biochimiei – rupe un an pentru aceasta – și mai ales bacteriologiei, apoi trece la virusuri, unde studiază tulpini de virusuri gripale, virusul poliomielitei, rujeolei și, mai târziu, virusul imunodeficienței umane dobândite (HIV).

Jonas Salk s-a trezit în marea criză economică și mai târziu a avut de suferit din cauza intrării SUA în Al Doilea Război Mondial, ambele evenimente influențând fondurile pentru cercetare. După 1945, reușește să stabilească un laborator decent în Pittsburgh și începe să amelioreze tulpini ale virusului polio, utilizând mici cantități de formol. Face primul vaccin pe care îl testează pe propria persoană, precum și pe apropiați, apoi începe repede un trial pe mai bine de două milioane de voluntari (majoritatea copii). Ulterior, vaccinul său este rafinat, îmbunătățit constant, ducând la eradicarea poliomielitei.

Cazurile de tip Paul Alexander sunt o rămășiță a vremurilor trecute și ne pot umple de tristețe. Când ne uităm însă în jurul nostru, nu putem trece cu vederea faptul că tocmai vaccinurile inventate de profesioniști dedicați ca Jonas Salk au făcut posibilă trecerea într-un registru superlimitat (se crede că mai sunt trei exemple în SUA) a acestor cazuri.

Putem privi cu optimism înainte. Recomandăm relații frumoase cu medicul pediatru sau de familie, în care vaccinarea copiilor să ocupe un loc important. Vaccinarea se va face conform programului de vaccinare, cu un consult riguros înainte, cu o monitorizare atentă și mai ales cu informare din surse genuine, adică din mințile extraordinare ale medicilor.