25 de mituri despre sănătate și corpul tău
ilustrație Dreamstime

De la utilizarea creierului într-o măsură mică până la tratamente minune, cu siguranță încă se discută acerb despre chestiuni care în definitiv n-au niciun fundament, dar pe care unii continuă să le utilizeze ca și cum ar fi adevărate. Pentru că ne dorim să facem educație de calitate aici, veți învăța că toate cele ce urmează sunt mituri.

1. Părul de pe cap sau corp nu crește deloc mai gros sau mai des dacă este ras cu lama. La fel și reticența de a folosi lama pentru epilat, de teama că părul va crește mai gros. Nu există așa ceva. Fiziologic, nu cunoaștem niciun mecanism prin care foliculul poate dicta mărirea grosimii firului de păr, care va crește exact la fel ca înainte.

Apasă like pentru sfaturi gratuite

2. Nu, părul sau unghiile nu continuă să crească după moartea unui om. În realitate, cu trecerea unor zile, pielea se strânge, dând falsa impresie de creștere a fanerelor.

3. Nu, nu ai capul gol. Există un mit potrivit căruia atomul ar conține mult spațiu gol între electron și nucleu și practic ai mai mult spațiu decât materie pură în cap. Fals. În realitate, spațiul din jurul nucleului este simultan ocupat de electron, care poate fi prezent în orice punct posibil în momentul observației. Se cheamă interpretare Copenhaga și derivă din fizica cuantică. Simplificând, putem considera că tot spațiul din jurul nucleului este ocupat, similar efectului de expunere lungă din fotografie, când o autostradă poate apărea încărcată în dungi date de stopurile acelorași mașini.

4. Nu, nu te naști cu un număr de neuroni și nu mai apar deloc în timpul vieții. Alte celule se pot transforma în neuroni, creierul este într-o continuă dezvoltare¹. Fenomenul de plasticitate este descris de mai mult timp și s-au identificat deja numeroase arii în care se formează noi neuroni.

5. Se dă degeaba șoc electric când inima este în asistolie (adică nu mai bate). Peste tot, prin articole sau filme, vedem șoc în caz de linie izoelectrică. E o manevră inutilă. Șocul se dă în tahicardii/aritmii maligne, cu instabilitate hemodinamică, pierdere a stării de conștiență, iminență de stop.

6. Nu, nu-ți faci vederea mai bună dacă mănânci mulți morcovi. Vă spun ceva interesant aici. În primul război mondial, nemții trimiteau bombardiere spre Marea Britanie și habar nu aveau că englezii inventaseră un radar capabil să depisteze avioanele, astfel știind din timp fiecare poziție a aeronavelor inamice și trimițând acolo o apărare pe măsură. Nemții erau uluiți și nu înțelegeau cum e posibil să fie interceptați așa ușor; au concluzionat că britanicii au avioane peste tot deasupra Canalului Mânecii și astfel reacționează atât de prompt. Datorită acestui lucru, s-au abținut să-i atace decisiv. Întrebat de toată grozăvia asta, un om de știință a spus chiar că britanicii lansaseră zvonul că piloții lor consumă mulți morcovi și așa văd foarte bine, chiar la distanțe considerabile. Germanii au cam înghițit gălușca. În realitate, cel care vedea era radarul. Morcovul este un aliment sănătos, dar nu va face minuni cu vederea ta.

7. Nu, nu există nicio vitamină B17 care distruge cancerul. Amigdalina (denumită impropriu vitamina B17 de niște indivizi care știau că așa va fi mai ușor de vândut) e o substanță toxică în cantități mari și nu există niciun studiu care să arate că distruge vreo celulă canceroasă.

8. Nu slăbești dacă faci sport. Cheia este în alimentație. Paradoxal, sportul te poate face să iei în greutate, pentru că-ți generează senzație de foame și aport necontrolat. Dacă vrei să slăbești, ai mare grijă ce mănânci și redu caloriile ingerate. Sportul îl lași pentru tonus fizic și psihic.

9. Nu ai nevoie de opt pahare de apă pe zi. Hidratarea este deosebit de importantă, însă nu există o cantitate bătută în cuie. Trebuie să bei mai mult când stai în temperaturi înalte și transpiri semnificativ, când pierzi în timpul exercițiilor fizice, dacă ai avut episoade diareice sau de vărsătură etc. Orice organism are nevoi distincte și aportul este dinamic.

10. Nu există detox prin suculețe sau alte preparate. Există produși metabolici care se elimină prin urină, sudoare, scaun, respirație. Curele de detoxifiere nu au niciun fundament științific.

11. Nu, nu poți crește imunitatea cu suplimentul X sau produsul Y. Imunitatea este centrala ta atomică, e autoreglată în cel mai mic detaliu. Dacă e deficitară, poate interveni medicul să o ajute. Dacă e supraexprimată, nu e bine deloc și ai nevoie de medicamente imunosupresoare. Nu-ți dorești să crești oricum imunitatea!

12. Nu, guma de mestecat nu rămâne șapte ani în stomac dacă o înghiți. În cazul în care nu poate fi digerată în întregime (de multe ori așa se întâmplă) ea este antrenată de peristaltica puternică și părăsește corpul la 1-2 zile după ingerare. Nu se întâmplă nimic rău.

13. Nu te dor inima, plămânii, creierul. „Durerea de inimă” e resimțită la suprafață în piept, spate, brațe, mandibulă, abdomen, dar niciodată mai jos de ombilic. Plămânii nu dor, ci pleura care-i învelește. Creierul nu doare pentru că nu deține receptori de durere – unele operații se pot face chiar doar cu anestezie locală (piele + meninge).

14. Nu îți utilizezi doar 10% din creier. Există procese conștiente și inconștiente, simultane și alternative, care utilizează toată masa creierului.

15. Nu citești literele din cuvinte, ci procesezi forma cuvintelor. Creierul poate astfel recunoaște lejer o mie de cuvinte pe minut. 4C357 M354J D3M0N57R34Z4 C4 M1N73A N0457R4 E573 C4P4B1L4…

16. Inima nu se odihnește în diastolă. După o contracție începe procesul de relaxare, prin care miocardul ventricular revine la dimensiunile de repaus, generând un efect de sucțiune important al sângelui din atrii. Acest proces este mare consumator de energie (ATP), astfel că inima în esență nu se odihnește nici în diastolă.

17. Nu toată lumea are același număr de mușchi sau oase. Există oameni care au mai puține sau mai multe coaste, oase supranumerare apărute lângă articulații, vertebre în plus sau minus, mușchi lipsă. Trăiesc foarte bine și așa, cu variațiuni de regulă compensate fără probleme.

18. Vaccinurile nu provoacă autism. Nu există nicio asociere depistată, după analizarea minuțioasă a datelor medicale disponibile.

19. Nu există un paracetamol strălucitor care conține virusul Machupo.

20. Venele nu sunt albastre și nici nu conțin sânge albastru. Sângele venos este roșu închis, având foarte puțin oxigen. Vedem venele superficale albastre din cauza unor efecte optice. Mare parte din lumină este direct reflectată de piele. Lumina care penetrează pielea și ajunge la venele superficiale se comportă diferit în funcție de lungimea de undă. Lumina roșie este absorbită preponderent, iar cea albastră este respinsă, de aici tendința spre albastru a venelor superficiale.

21. Antibioticele nu au nicio valoare în viroză, ele neputând distruge virusurile.

22. Curentul (de aer) nu provoacă boli. Sunt oameni care ne spun că toate afecțiunile din lume sunt practic date de statul în curent, dar nu există niciun fundament științific care să susțină acest lucru.

23. Dacă cineva vă livrează un amestec de plante care tratează cancerul, fugiți. Nu există așa ceva, cum la fel de bine acești indivizi nu au înțeles până acum că există peste 300 de tipuri de cancer, nu unul singur, “cancerul”.

24. Homeopatia nu are nicio dovadă științifică serioasă în spate².

25. Medic homeopat nu există. Este contradicție în termeni. Există medici care fac medicină adevărată și alți indivizi care promit marea cu sarea (sau mai bine zis cu zahărul) și produc bani grei din păcălirea unor oameni.

 

Un material de dr. Vasi Rădulescu, fondator #leapșadesănătate

Educație medicală gratuită

Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de dr. Vasi Rădulescu. Totul este gratuit.

Mulțumesc pentru interes!

Something went wrong.

Dacă apreciezi munca noastră și vrei să ne ajuți să facem în continuare educație pentru sănătate, îți recomandăm:
Proiectul #leapșadesănătate realizează o veritabilă educație medicală și funcționează fără reclame sau alte finanțări. Dacă apreciezi munca noastră dificilă de a oferi mereu informații de calitate, ne poți susține cumpărând cărțile scrise de Dr. Vasi Rădulescu, fondatorul proiectului. Mulțumim mult.

vezi ofertele ⇨