Foarte mulți oameni confundă niște noțiuni relativ simple și întreabă care este pulsul normal, având în minte de fapt frecvența cardiacă, adică numărul de bătăi pe minut ale cordului.
Pulsul este percepția curgerii pulsatile a sângelui prin presiunea exercitată la nivelul unei artere, comprimate între degetele examinatoare și un plan relativ dur, propriu al organismului, fie el osos sau muscular. Pulsul poate fi viguros, slab, bifid, prelungit, rapid etc. Sângele nu circulă în ritm continuu prin vase, ci sub formă de unde. Aceste unde pot fi numărate și ele sunt corelate exact cu frecvența cardiacă, fiecărei bătăi a inimii corespunzându-i o undă pulsatilă.
Pulsul poate fi luat ușor de fiecare om, la carotide (artere situate în zona laterală a gâtului), la femurale (artere de calibru mediu, situate în zona inghinală) sau la radiale (artere de calibru mai mic, perceptibile pe fața anterioară a antebrațului). Este comod a se lua la radiale, punând două-trei degete așezate unul lângă altul, deasupra încheieturii, spre degetul mare (se numește police), ca în poză. În mod normal, pulsul fiind regulat, se numără undele din 15 secunde (a se folosi un ceas), se înmulțește valoare la 4 și se obține frecvența cardiacă, spre exemplu 17 unde pulsatile în 15 secunde înseamnă 68 bpm (prescurtare de la bătăi pe minut), aceasta fiind frecvența cardiacă.
La om, frecvența cardiacă normală este între 55 și 90 bătăi pe minut. Sub 55 bpm considerăm bradicardia (bradi înseamnă mai lent), iar peste 90 bpm considerăm tahicardie (tahi înseamnă mai repede). Cea mai bună frecvență a inimii este în jur de 55-65 bpm, interval în care cordul lucrează la parametri ideali și are un raport performanță – consum de oxigen optim.
Există o relație bine cunoscută între frecvența cardiacă și longevitate. Balena și broasca țestoasă, spre exemplu, au o frecvență mică și trăiesc mai mult. Animalele mici, care ajung și la câteva sute de bătăi pe minut, trăiesc mai puțin (a se vedea pasărea colibri și altele).
Omul e undeva la mijloc, cu frecvența lui între 55 – 90 bpm considerată fiziologică, dar nu neapărat și optimă. Este dezirabil a menține frecvența cardiacă în jur de 60 de bătăi pe minut, lucru ce poate fi dificil în timpurile actuale. Exceptând momentele de activitate fizică, sexuală, emoții inerente (când poate apărea o tahicardie normală, de adaptare), mulți oameni au frecvențe înalte chiar și-n repaus. Cauzele sunt multiple, de la patologii tiroidiene (hipertiroidie), la tulburări nervoase caracterizate de hiperstimulare simpatică, afecțiuni anxiodepresive cu dezechilibre neurohormonale și altele.
Ameliorarea frecvenței cardiace de repaus se poate face prin exerciții fizice regulate, odihnă suficientă, controale medicale riguroase pentru descoperirea și tratarea afecțiunilor de fond, evitare stressului, gestionarea eficientă a tulburărilor anxiodepresive, o alimentație sănătoasă, meditație.
În timpul somnului, frecvența scade considerabil în favoarea diastolei (adică pauza dintre bătăi, numite și sistole) și se ajunge chiar la o bradicardie considerată normală, undeva între 40 și 55 bpm. Dacă dormiți cu dispozitive de monitorizare a frecvenței cardiace (ceasuri smart), nu e cazul să vă speriați dacă citiți frecvențe de 40 bpm în timpul nopții.
Pacienții cu afecțiuni cardiologice cunoscute își vor monitoriza zilnic tensiunea arterială, pulsul și implicit frecvența cardiacă. Dacă pulsul la radială este rapid și neregulat, substratul poate fi o aritmie de tipul fibrilației atriale, iar prezentarea la medic este necesară. Dacă pulsul este foarte rapid și regulat, poate fi vorba despre TPSV (tahicardie paroxistică supraventriculară) și iarăși se impune prezentarea la medic.
Frecvențele de repaus mici, sub 50 bpm, pot apărea de regulă la sportivii de performanță (prin adaptarea inimii la efort), la tineri (printr-o supraexpresie a sistemului nervos parasimpatic, vagal), la cei cu hipotiroidie sau când există boli ale sistemului electric al inimii. Consulturile la cardiolog se impun în ultimele situații.
Atenție la cei care iau medicamente ce optimizează frecvența cardiacă (betablocante ca metoprolol, bisoprolol, nebivolol, blocante de canale de calciu ca diltiazem, verapamil, cardiotonice de tip digoxin, preparate mai noi de tip ivabradină), pentru că dozarea în exces poate atrage bradicardia, putând apărea chiar blocuri în conducerea impulsului electric.
Monitorizarea pulsului la artera radială și implicit a frecvenței cardiace sunt deosebit de importante și oferă informații prețioase.
Un material de dr. Vasi Rădulescu, fondator #leapșadesănătate
Educație medicală gratuită
Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de dr. Vasi Rădulescu. Totul este gratuit.
Mulțumesc pentru interes!
Something went wrong.
Proiectul #leapșadesănătate realizează o veritabilă educație medicală și funcționează fără reclame sau alte finanțări. Dacă apreciezi munca noastră dificilă de a oferi mereu informații de calitate, ne poți susține cumpărând cărțile scrise de Dr. Vasi Rădulescu, fondatorul proiectului. Mulțumim mult.
vezi ofertele ⇨
