1. Homeopatia nu are nicio dovadă serioasă de eficiență.
2. Apa superalcalină nu tratează nimic.
3. Bicarbonatul de sodiu nu trebuie consumat de oricine.
4. Vaccinurile nu provoacă autism.
5. Suplimentele n-au nicio relevanță fără carențe și nu vor face minuni în corp.
6. Nu există un singur cancer, ci sute de tipuri de neoplazii.
7. Amigdalina, numită și vitamină B17, este o fantasmagorie.
8. Biorezonanțele nu tratează absolut nimic.
9. Nu existe diete speciale pentru vindecarea cancerului.
10. Cancerul de sân nu se vindecă spontan.
11. Vaccinul anti-HPV scade radical riscul de a face cancer de col uterin.
12. Carnea roșie nu înseamnă automat cancer.
13. Medicii nu pot repara orice stricăciune din corp.
14. Orice medicament are reacții adverse, dar asta nu înseamnă că trebuie să le evităm și să recurgem la preparate care nu funcționează.
15. Nimeni nu trebuie să bea o cantitate fixă de litri de apă pe zi, existând un centru care reglează fin setea și aportul hidric.
16. Morcovii nu fac vederea mai bună.
17. Un măr pe zi nu te ține departe de medic.
18. Detox-ul este un marketing care încă prinde în mreje milioane de oameni.
19. Sucurile de fructe sunt de regulă bombe calorice.
20. Alcoolul nu-ți face neapărat rău, dacă e în doză mică e chiar benefic.
21. Fumatul îți face rău indiferent de doză.
22. Sedentarismul te ucide.
23. Nu te îngrași doar uitându-te la o salată.
24. Cafeaua are zeci de efecte benefice.
25. Este „stare de conștiență”, nu „cunoștință”.
26. Nu există tensiune arterială sau frecvență cardiacă fixe, ele modificându-se tot timpul în funcție de mulți factori.
27. Nimeni nu-și folosește doar 10% din creier.
28. Nu există miracol în medicină, orice fenomen având un substrat, poate încă necunoscut.
29. Se fac neuroni noi în creier, nu ne naștem cu un număr fix și gata, nu mai apare niciunul.
30. Substanțele foarte iuți pot anula și transmiterea dureroasă, păcălind niște receptori.
31. Încă nu știm exact cum funcționează multe anestezice centrale, dar ele sunt studiate intens și se știu dozele, efectele adverse profilul de siguranță.
32. Nu știm exact cum funcționează paracetamolul, dar idem punctul 31.
33. Depresia poate genera tulburări în orice organ.
34. Exercițiul fizic nu e obligatoriu pentru slăbit, dieta fiind cea mai importantă.
35. Astenia nu înseamnă anemie.
36. N-ai automat reumatism dacă te dor oasele.
37. Nu te doare creierul niciodată, pentru că nu are receptori de durere.
38. Limba percepe fiecare gust în fiecare zonă, nu există o împărțire specială.
39. Tiroida nu e „glanda”, pentru că organismul are multe glande.
40. Dacă ai apelat la terapii naturiste ca să tratezi vreo boală anume, nu vei trata în principiu nimic, pierzându-ți șansele de a avea beneficii reale de pe urma medicinei adevărate.
41. Ciroza nu e cancer.
42. Dacă ești gras nu ești împlinit și sănătos.
43. Dietele drastice sunt șocuri pentru organism.
44. Mersul pe jos e sănătate curată.
45. Comunicarea cu cei dragi asigură longevitate și promovează sănătatea.
46. Curentul nu dă practic nicio boală.
47. În medicină se spune virusuri, nu viruși.
48. Antibioticele sunt zero în viroze.
49. Somnul de calitate proastă și durată mică înseamnă risc ridicat în majoritatea bolilor.
50. Medicina are și o mulțime de limitări și neajunsuri, dar ea ne-a adus unde suntem acum.
Un material de dr. Vasi Rădulescu, fondator #leapșadesănătate
Educație medicală gratuită
Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de dr. Vasi Rădulescu. Totul este gratuit.
Proiectul #leapșadesănătate realizează o veritabilă educație medicală și funcționează fără reclame sau alte finanțări. Dacă apreciezi munca noastră dificilă de a oferi mereu informații de calitate, ne poți susține cumpărând cărțile scrise de Dr. Vasi Rădulescu, fondatorul proiectului. Mulțumim mult.
vezi ofertele ⇨