Văd o mulțime de poziționări în chestiunea 5G, chiar din partea unor persoane care de regulă nu pică în teorii conspiraționiste și au pregătiri bune, dar acum se arată îngrozite de radiațiile nocive și dezastrul care ne paște, fără să ne întrebe nimeni dacă noi vrem sau ba așa ceva.
Lucrurile sunt aici simple și nu prea. Poziția actuală a OMS este că tehnologia 5G, potrivit studiilor făcute până acum, nu afectează negativ corpul uman. Dar tehnologia e nouă și avem nevoie de date mai multe ca să ne pronunțăm. Neavând substrat ancorat în studii solide și-n adevăr științific, postările unora sunt „părerită” și cam atât. Nu poți zice despre un lucru că e rău dacă nu știi sigur că e rău, bașca bazându-te pe materiale fake news care circulă la greu prin toate mediile.
Să dau un exemplu: un medicament nou trece printr-o serie de teste și, dacă respectă anumite rigori, având efecte pozitive certe și negative bine documentate, în calupul de timp disponibil, este aprobat. El intră în practică și anii următori aduc informații deosebit de importante, că se pot raporta noi efecte adverse sau cele pozitive să nu se mai pupe cu studiile – sunt cazuri rarisime, dar se poate întâmpla.
La fel e cu 5G: anumite organizații fac toate testele necesare, conlucrează, stabilesc că e o tehnologie care respectă anumite criterii și o aprobă. Anii următori aduc date solide, dar nu e nimeni nebun să aprobe din start ceva care ar omorî oamenii. Să terminăm cu toate conspirațiile acestea.
E trist că oameni inteligenți se poziționează la extremă, când ar fi cazul de echilibru.
Am găsit chiar o postare fake news a unui domn care susține că noua tehnologie 5G poate aprinde mercurul și aluminiul din creier, ajunse acolo prin vaccinuri (aceeași marotă, da). Practic se topește creierul, adaugă individul. Și, copleșiți de emoția negativă, de teroare, mulți nu mai sunt capabili să îmbrățișeze adevărul științific, rigoarea, informația cu dovezi solide în spate.
Îmi aduc bine aminte când a fost anunțată tehnologia 3G, ce valuri de texte au venit. La fel cu 4G. Acum, cu schimbarea tehnologiei mobile, atât de utilă într-o lume care tinde spre inteligența artificială, spre automatizare, spre mașini care merg singure, spre nevoi de conexiuni cât mai rapide, au venit inerent aceleași valuri, parcă augmentate, că tendința mondială e de opunere solidă împotriva medicinei, tehnologiei, progresului formidabil pe care îl înregistrează aceste ramuri (a se vedea și curentul antivaxxer, pus de OMS pe liste flagelurilor în 2019, curent tot mai puternic, chit că nu are niciun argument puternic în spate, ci doar invenții abominabile).
Stați un pic cu capul pe umerii voștri și gândiți limpede. Nu vrea nimeni să ne omoare. Tehnologia și Big Pharma au și ele bubele lor, într-o lume capitalistă guvernată de profit, dar există totuși rigoare, legi, organisme competente de control. Și, încă o dată o spun, sunt unde suntem cu nivelul de trai, longevitate, controlul tot mai bun al bolilor datorită în primul rând medicinei, cu toate ramificațiile ei. Cât despre 5G, să ne informăm bine și să ne bucurăm de viteză, până ce nevoile ni se vor schimba și vom trece la 6G, cu noi valuri de oameni înspăimântați.
Un editorial de Vasi Rădulescu, fondator #leapșadesănătate
Educație medicală gratuită
Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de dr. Vasi Rădulescu. Totul este gratuit.
Proiectul #leapșadesănătate realizează o veritabilă educație medicală și funcționează fără reclame sau alte finanțări. Dacă apreciezi munca noastră dificilă de a oferi mereu informații de calitate, ne poți susține cumpărând cărțile scrise de Dr. Vasi Rădulescu, fondatorul proiectului. Mulțumim mult.
vezi ofertele ⇨