Avem coronavirus în România!

Au vuit fel de fel de publicații că avem coronavirus în România, imediat după cazul depistat în Gorj și adus repede la Matei Balș, în capitală. Isterie, panică, fuga la magazine, repede comenzi de măști de protecție, derulare de conspirații, distribuire de fake news.

Factual, avem coronavirus în România este o exprimare eronată. De ce? Pentru că am avut de mult timp. Marea familie a coronavirusurilor cuprinde multe exemplare, printre care și virusuri răspunzătoare de răceli așa-zis banale. Tot din familia coronavirusuri fac parte și SARS și MERS, iar virusul nou din Wuhan, China, a primit denumirea de SARS-Cov-2. Pentru corectitudinea științifică așa ar trebui să folosim termenul. Infecția se numește acum Covid-19.

Apasă like pentru sfaturi gratuite

Continuăm cu o completare deosebit de utilă.

Mesaj eronat: coronavirusul ăsta e precum gripa, deci floare la ureche, n-are ce să ni se întâmple.

Mesaj corect: coronavirusul nou dă o infecție asemănătoare celei date de virusurile gripale, deci trebuie să avem grijă și să luăm măsuri de protecție.

Gripa nu e o joacă. Gripa omoară. Mulți oameni. Mai ales copii vulnerabili între 6 luni și 5 ani, dar cu precădere vârstnici peste 70 de ani, care mai au și afecțiuni preexistente. Gripa dă complicații, predispune la suprainfecții bacteriene urâte. De aceea tot spunem că e recomandată vaccinarea mai ales la grupele la risc înalt, dar și la restul populației.

Da, covid-19 se aseamănă la simptome cu gripa, dar sunt și multe diferențe:

1. copiii sunt mai protejați la coronavirus, nu se știe încă de ce;

2. pentru gripă avem vaccin, pentru coronavirus, nu;

3. pentru gripă avem antivirale eficiente, pentru coronavirus se testează fel de fel de combinații, unele cu rezultate mai bune sau mai puțin bune, dar nu e niciun tratament standardizat;

4. povestea toată cu acest coronavirus, amplificarea mesajelor greșite, spaima, isteria, conspirațiile;

Reținem că nu e bine să subestimăm un virus nou comparându-l cu altul care oricum e subestimat într-o populație care nu investește în informarea corectă, nu se vaccinează așa cum ar trebui, se culcă pe o ureche când vine vorba de gripă – statisticile ne arată cifre urâte în fiecare an cu gripa, dar lucrurile nu se schimbă în bine.

Rămânem pe poziții, suntem vigilenți, ne spălăm bine pe mâini, tușim în cot, stăm acasă dacă avem simptome respiratorii, anunțăm un medic ca să avem o linie de siguranță, nu călătorim în zonele la risc înalt de contaminare.

Nu SUBESTIMĂM niciun virus. Ne pregătim corect. Nu ne panicăm, dar rămânem în contact cu surse bune de informare, cu măsurile de siguranță știute și aplicate.

Dați mesajul corect mai departe, nu aiureli inventate de nu știu ce personaje.

Sănătate,
Dr. Vasi Rădulescu

Educație medicală gratuită

Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de dr. Vasi Rădulescu. Totul este gratuit.

Mulțumesc pentru interes!

Something went wrong.

Dacă apreciezi munca noastră și vrei să ne ajuți să facem în continuare educație pentru sănătate, îți recomandăm:
1. Proiectul #leapșadesănătate realizează o veritabilă educație medicală și funcționează fără reclame sau alte finanțări. Dacă apreciezi munca noastră dificilă de a oferi mereu informații de calitate, ne poți susține lunar pe platforma Patreon cu o sumă începând de la doar 2$. Ai și unele avantaje pe care le poți vedea ușor pe Patreon. Mulțumim mult.

Devino susținător!

2. Poți cumpără cărțile pline de sănătate din noul Shop. Folosește codul LEAPSA20 în pagina de checkout și te bucuri de 20% extrareducere.

vezi ofertele ⇨